Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Buzău a organizat de joi, 4 aprilie  2024, în format hibrid, Seminarul ”Noutăți și abordări fiscale.

Seminarul a fost susținut de către una dintre cele mai autorizate voci în domeniul fiscalității: Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar – membru al Camerei Consultanților Fiscali, membru al Camerei Auditorilor Financiari, experiență de peste 15 ani în contabilitate și fiscalitate, autor și co-autor de lucrări și cărți de specialitate fiscală, articole în domeniul financiar-contabil și fiscal, fondator al revistelor de specialitate Prietenii Contabilității și Prietenii Fiscalității.

Teme principale care au fost abordate în cadrul Seminarului:

– Noutăți fiscale aplicabile de la 01.01.2024;

– Situația impozitării microîntreprinderilor. Societăți legate. Procedura modificării vectorului fiscal. Situație HORECA;

– Închiderea exercițiului financiar 2023. Recapitulație privind impozitul pe profit. Reduceri ale impozitului pe profit. Ordinea în care se aplică reducerile succesive (profit reinvestit, sponsorizări, creșteri capitaluri proprii);

– Modificări ale impozitului pe profit aplicabile de la 01.01.2024;

– Modificări punctuale de nuanță privind cotele de TVA aplicabile în anul 2024 (alimente cu zahăr adăugat, băuturi nealcoolice dulci);

– Recapitulație în domeniul TVA: locul prestării de servicii și alte aspecte;

– Noutăți punctuale privind impozitul pe venitul din salarii, asigurări sociale obligatorii pentru domeniul construcțiilor, programe de calculator, agricultură și industria alimentară;

– Recapitulație privind impozitul datorat de nerezidenți în România;

Pe parcursul celor 6 ore de desfășurare participanții au beneficiat de informații privind ultimele noutăți legislative și modul în care acestea afectează fiscalitatea agenților economici,  au avut loc dezbateri pe teme legislative, expuneri de studii de caz, aplicații practice și exemplificarea diverselor spețe din domeniul fiscalității.

Va transmitem in attch. un ghid practic si un studiu de piata privind sistemul de achizitii ONU, elaborate de reprezentantul nostru la New York.

Pentru asistenta pe parcursul acestui proces, firmele se pot adresa Biroului de Promovare Comercial-Economica de la New York:

Sarmiza Bumbaru

Ministru-consilier

Biroul de Promovare Comercial-Economica

Consulatul General al Romaniei la New York

Tel:  001-929.215-3284

E-mail:    newyork.economic@mae.ro

Ghid practic de achizitii ONU 2024

Studiu de piață – Sistemul de achiziții ONU

A fost lansat de către Comisia Europeană, respectiv Centrul Comun de Cercetare (JRC), în colaborare cu DG REGIO și DG AGRI, un ghid interactiv (online) care prezintă toate instrumentele de finanțare disponibile la nivelul UE pentru zonele rurale (https://funding.rural-vision.europa.eu/?lng=ro)

Toolkit-ul Rural cuprinde oportunități de finanțare din 26 de fonduri ale UE, pentru antreprenorii și autoritățile locale din zonele rurale pentru a-și sprijini proiectele de dezvoltare.

Pentru mai multe informații și acces la platformă, vă rugăm să vizitați link-ul: https://funding.rural-vision.europa.eu/?lng=ro

Biroul de Promovare Comercial – Economică Salonic aduce la cunoștința organizațiilor interesate, organizarea la Salonic, în perioada 11-13 aprilie 2024, a târgului internațional pentru fructe și legume proaspete, FRESKON 2024. Acesta este cel mai mare târg de fructe și legume organizat în Balcani și SE Mediteranei și este organizat de TIF-HELEXPO din Salonic.

FRESKON este un eveniment strict profesional, un punct de întâlnire internațional pentru companii, producători și comercianți autohtoni și internaționali, care permite creșterea comerțului și a exporturilor, promovarea unor produse excepționale din fructe și legume și extinderea parteneriatelor printr-un eveniment expozițional de înaltă calitate, având planificate întâlniri B2B, congrese internaționale, evenimente paralele, prezentări de produse inovatoare, discursuri, etc.

Ediția de anul trecut a atras peste 4000 de vizitatori profesioniști, 217 expozanți din 12 țări, pe o suprafață de 12.500 mp. Pe lângă expozanți, FRESKON a găzduit și 190 de vizitatori internaționali din 34 de țări.

Organizatorii evenimentului invită părțile interesate să participe la târg în calitate de expozanți sau vizitatori, unde vor avea posibilitatea de a intra în contact cu rețelele importante de distribuție de fructe și legume proaspete din Europa și multe alte țări din întreaga lume, fiind singurul târg sectorial din regiune.

Cine poate participa:

Cooperative · Producători · Angrosişti de fructe şi legume · Importatori şi exportatori de fructe şi legume · Lanţuri de supermarketuri · Companii de transport şi logistică · Companii de consultanţă şi certificare · Utilaje · Materiale de ambalare.

Pentru al optulea an, în cadrul Freskon Expo, HELEXPO în parteneriat cu revista Froutonea organizează „FreshConMarket 2024”, care va avea loc pe 11 și 12 aprilie. Profesioniștii din sectorul fructelor și legumelor proaspete vor avea ocazia unică de a întâlni cumpărătorii principali ai rețelelor europene de supermarketuri de top și de a crea parteneriate comerciale benefice care vor spori piața acestui mic, dar fructuos colț al Mediteranei.

Pentru mai multe informatii privind evenimentul și înscriere, puteți accesa site-urile https://www.freskon-expo.gr/en/ și https://www.freskon-expo.gr/en/contact/

Alături de FRESKON, în perioada 11-13 aprilie 2024, va avea loc LOGISTICS & TRANSPORTS THESSALONIKI EXPO, expoziție de logistică și transporturi, organizată de O.MIND CREATIVES.

Sectoarele pe care le acoperă LOGISTICS & TRANSPORTS THESSALONIKI EXPO includ companii de transport și logistică, echipamente de depozitare, echipamente de ridicare, rafturi și automatizări, tehnologii IT și vehicule profesionale.

Compania organizatoare, O.MIND CREATIVES, organizează din 2007 expoziția SUPPLY CHAIN ​​& LOGISTICS la Atena și publică revista Supply Chain & Logistics.

Pentru mai multe informatii și înscriere, puteți accesa site-ul https://logistics-expo.gr/

Biroul de Promovare Comercial – Economică Salonic aduce la cunoștința organizațiilor interesate, organizarea la Salonic, în perioada 25-27 aprilie 2024, a expoziției internaționale BEYOND 2024, importantă expoziție de tehnologie digitală și inovare, organizată de Industry Disruptors-Game Changers (ID-GC), BeBest și TIF-HELEXPO din Salonic.

BEYOND este un eveniment anual unic și o expoziție de clasă mondială. Ediția din acest an se va concentra pe viitorul tehnologiei AI și pe domeniile sale vaste de aplicare.

La BEYOND 2024 vor participa investitori, stakeholderi, companii multinaționale, dar și startup-uri, organizații publice și private, precum și centre de cercetare și universități din domeniul tehnologiei, într-un spațiu de peste 20.000 m2, ideal pentru a găzdui un număr mare de vizitatori.

Un program bogat de întâlniri B2B și B2G, mese rotunde, evenimente conexe, prezentări, atelierele de lucru, precum și programul de networking oferă oportunități ample pentru creștere, creare de legături și colaborare.

Totodată, cu ocazia celei de -a 4-a expoziții BEYOND, Federația Industriilor din Grecia (SBE), membră a Enterprise Europe Network – Hellas, va organiza un eveniment de matchmaking în perioada 26-27 aprilie 2024, în zona de expoziții TIF-HELEXPO. Evenimentul B2B UNLOCKPOTENTIALB2B@BEYOND2024 își propune să aducă companiile inovatoare și start-up-urile grecești în contact cu potențiali parteneri comerciali și tehnologici din străinătate.

Pentru mai multe informatii privind evenimentul și înscriere, puteți accesa site-urile: https://www.beyond-expo.gr/ și https://www.beyond-expo.gr/contact/

Vă transmitem anexat oferta firmei din Ucraina, Premier Expo pentru firmele romanesti potential interesate in a participa la expozitia/conferinta “ReBuild Ukraine:Health&Rehabilitation” (https://rebuildukraine-health.in.ua), care va avea loc la Varsovia, in perioada 24-25 iunie 2024 – in cel mai mare centru expositional din Varsovia – Expo XXI (Ui. Pradzynskiego 12/14, 01-222 Warsaw, Poland – https://expoxxi.pl).

Anexat aveti prezentarea evenimentului de catre Premier Expo.

Mai jos aveti e-mailul primit de la  Premier Expo, in care suntem solicitati sa mediatizam acest eveniment in mediul de afaceri romanesc.

Obiectivul ReBuild Ukraine: Health & Rehabilitation este de a facilita atragerea de mijloace financiare internaționale, resurse pentru tratamentul și reabilitarea militarilor și civililor ucraineni afectați de agresiunea militară rusă, precum restabilirea capitalului uman, crearea unei societăți incluzive și fără bariere și reconstrucția.

Organizatorul, Premier Expo, are 23 de ani de experiență în organizarea de târguri și conferințe internaționale. Evenimentul va fi o continuare a expozițiilor de succes – ReBuild Ukraine și ReBuild Ukraine powered by Energy care au avut loc în februarie și noiembrie 2023 la Varșovia și a implicat peste 500 de organizații guvernamentale și neguvernamentale din 47 de țări.

Proiectul de program al evenimentului:

  • Prezentarea Pavilionul național al Ucrainei – „Ucraina și proiectele sale de recuperare medicală”. Pavilionul va prezenta centrele de reabilitare, proiectele de reabilitare, comunitățile teritoriale ucrainene, spitalele și întreprinderile municipale non-profit, proiectele de viață fără bariere;
  • Expunerea echipamentelor, tehnologiilor și soluțiilor medicale ucrainene;
  • Expoziția producătorilor internaționali și a pavilioanelor naționale. Următoarele țări au fost invitate să participe cu pavilioane naționale: Austria, Cehia, Danemarca, Germania, Finlanda, Franța și Suedia;
  • Maraton de proiecte de reabilitare, restaurare și reconstrucție a infrastructurii medicale, viață fără bariere;
  • Briefing de presă interguvernamental al reprezentanților Ucrainei, UE și altor țări.
  • Conferința „Recuperarea capitalului uman al Ucrainei” cu un panel separat despre sănătatea mintală, organizat de fondul Olenei Zelenska;
  • Panell-uri de conferință despre viața fără bariere.

Proiecte ale evenimentului: https://rebuildukraine-health.in.ua/en/exhibitors/ukraine-national-pavilion

Vizitatori ai evenimentului vor fi: organizații interguvernamentale, sectorul neguvernamental (fundații, fonduri de caritate), reprezentanți guvernamentali, instituții financiare, uniuni internaționale și naționale ale orașelor și regiunilor, asociații medicale, reprezentanți ai diasporelor, rețele internaționale de clinici, reprezentanți ai comunităților ucrainene, companii, investitori.

ReBuild Ukraine HEALTH & REHABILITATION