În perioada 7-9 aprilie 2019 va avea loc la București, o vizită a unei delegații de afaceri din Turcia. Delegația include 11 producători de materiale de construcție din Asociația Exportatorilor Extracenți din Blacksea-DKIB, o organizație semi-guvernamentală de afaceri non-profit cu mai mult de 1500 de membri în Turcia. Vizita este susținută și sponsorizată de Ministerul Comerțului din Turcia pentru a facilita comerțul între companiile turcești și românești.
Principalele produse ale companiilor turcești sunt:
Încălzitoare electrice, încălzitoare de apă, încălzitoare cu infraroșu
Profile PVC, Usi PVC, Ferestre PVC, Tamplarie PVC, Panou din PVC
Echipamente HVAC
Hardware: roată roată, scară, tevi din plastic
Construcția oțelului, ușile din oțel,
Produse chimice pentru constructii, Ciment
Material de izolare
încălțăminte de siguranță, încălțăminte de protecție
Servicii de arhitectură
Diverse materiale de construcții

Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe site-ul evenimentului: www.blacksea-construction.org

Centrul de Excelenta in Comert  Exterior va invita in data de 14 Martie incepand cu ora 18:00 in Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucuresti la conferinta dedicata Comertului Exterior intitulata “Internationalizarea Capitalului Romanesc”. Evenimentul se va desfasura intr-un cadru mai amplu, denumit “Forumul pentru Dezvoltare Durabila si Antreprenoriat” gazduit anual de catre Academia de Studii Economice din Bucuresti.

Internationalizarea Capitalului Autohton reprezinta fara indoiala un element definitoriu al dezvoltarii economice romanesti. In cadrul conferintei se vor enumera si analiza tehnici, mecanisme, procedee  si instrumente de internationalizare a capitalului autohton. De asemenea, se vor prezenta modele de succes, dar si provocarile cu care se confrunta mediul de afaceri romanesc.

Va rugam sa confirmati participarea la adresa de e-mail office@comertexterior.ase.ro sau la nr. de telefon 0040 752 506 253.

DEȚINEȚI sau ACTIVAȚI în cadrul unei firme din regiunea Sud – Est (Brăila, Galați, Vrancea, Buzău) care operează în unul dintre următoarele domenii: turism si ecoturim; textile si pielărie, lemn si mobilă, industrii creative, industria auto si componente, tehnologia informațiilor si telecomunicații, procesarea alimentelor si băuturilor, sănătate si produse farmaceutice, energie si management de mediu, bioeconomie, biofarmaceutica si biotehnologii?

            Dacă DA, VĂ ADRESĂM INVITAȚIA de a participa la seminarul MANAGEMENTUL SECURITĂȚII INFORMAȚIILOR, organizat de firma noastră în cadrul proiectului “BOOK SUCCES – Adaptare la schimbare  (”Cod SMIS 117259 , nr. POCU/227/3/8/), finanţat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020  – “Locuri de muncă pentru toţi”, în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Buzău.

Seminarul este GRATUIT, se ADRESEAZĂ  antreprenorilor și angajaților care ocupă funcții manageriale și ABORDEAZĂ domenii și activități specifice care pot avea un impact semnificativ asupra  activității firmei dumneavoastră, respectiv:

  • Măsurile minime de protecție necesar a fi implementate la nivelul organizațiilor lucrative în scopul asigurării securității informațiilor care necesită a fi protejate –  clasificate, confidențiale, nedestinate publicității, date cu caracter personal;
  • Obligațiile legale ce revin angajatorilor și angajaților care colectează/prelucrează în activitatea curentă date cu caracter personal (impuse de Regulamentul (UE) 679/2016 – GDPR  și  Legea 190/2018) și modalități optime de asigurare a protecției acestora.
  • Sesizarea și gestionarea incidentelor de securitate.

Activitățile teoretice și practice aferente seminarului se vor desfășura în cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Buzău, în perioada 05-07 martie  2019, pe parcursul a 3 zile (4 ore pe zi),  orele efective urmand a fi stabilite în funcție de numarul participanților și de programul dumneavoastră.

Participanții vor dobandi un certificat de participare care atestă acumularea de cunostințe și competențe în domeniul asigurării securității informațiilor și a datelor cu caracter personal, respectiv:

  1. a) Cunoașterea locului și rolului activității de asigurare a securității informațiilor în sfera managementului organizațional, a normelor legale în domeniu, a responsabilităților și obligațiilor persoanelor fizice și juridice;
  2. b) Modalități de identificare și implementare la nivelul organizației a măsurilor de protecție necesare asigurării securității informațiilor cu acces reglementat (clasificate, nedestinate publicității sau confidențiale);
  3. c) Cunoașterea și interpretarea normelor legale privind protecția datelor cu caracter personal în ceea ce privește: domeniul de aplicare, categoriile de date care intră sub incidența normei și regimul gestionării lor, scopul și temeiurile prelucrării, persoanele vizate de operațiunile de prelucrare și drepturile acestora, obligațiile corelative ale persoanelor juridice care operează cu astfel de date;
  4. d) Interpretarea normelor legale în domeniu din perspectiva obligativității desemnării responsabilului cu protecția datelor cu caracter personal (DPO). Rolul și locul DPO în cadrul organizației, sarcinile și activitățile specifice din responsabilitate ;
  5. e) Evaluarea riscurilor de securitate asociate procesului de prelucrare a datelor cu caracter personal la nivelul organizației, stabilirea și implementarea măsurilor adecvate de protecție în scopul prevenirii materializării acestora. Sesizarea și gestionarea incidentelor de securitate.

Pentru informaţii suplimentare si înscrieri, vă stăm la dispoziție la adresele de e – mail  marina_papuc@managerconsult.ro; violetadragut@yahoo.com sau www.managerconsult.ro, precum și la numerele de telefon  0769.088.361 și 0749.069. 896.

 

Camera de Comerț și Industrie România – China transmite spre informare principalele documente de prezentare a camerei bilaterale pentru a avea o imagine de ansamblu cu privire la activitatea si proiectele sale, precum si asupra oportunitatilor pe care le ofera companiilor românești care doresc să desfășoare activități economice și comerciale cu parteneri din R.P. Chineză.

CCIRC s-a înființat în anul 1999, la inițiativa comercianților români și are in prezent peste 300 de membri, companii romanești și din R.P. Chineză, fiind principalul partener de dialog în dezbaterea publică și instituțională asupra problemelor de natură economică și comercială aflate pe agenda colaborării bilaterale româno-chineze.
CCIRC participă în fiecare an, cu delegații sau standuri proprii, la cele mai importante târguri și expoziții din R.P. Chineză. În acest sens, punem la dispoziție Calendarul misiunilor economice organizate de CCIRC in anul 2019, Catalogul târgurilor și expozițiilor economice care vor avea loc în acest an în R.P. Chineză, precum și documentația pentru participarea la cel mai mare târg expozițional al lumii de la Guangzhou, Canton Import & Export Fair, care va avea loc în perioada 14 – 21 aprilie 2019. Din delegația României fac parte reprezentanți ai companiilor romanești care au interese de afaceri cu parteneri chinezi în diferite domenii economice. In funcție de solicitări, CCIRC organizează pentru participanții la eveniment, întalniri B2B cu parteneri chinezi, precum și un CALENDAR MISIUNI ECONOMICE CHINA 2019 (1) CATALOG EXPO FAIR CHINA 2019, program suplimentar de vizite in Hong Kong si Macao.

În urma demersurilor efectuate de către Consulatul General al României la Montréal, Biroul de Promovare Comercial Economică vizând organizarea unui seminar economic, a fost identificată posibilitatea materializării proiectului respectiv în data de 13 martie 2019, cu participarea unor potențiali importatori și investitori canadieni.

În cadrul seminarului economic de la Montréal, Biroul de Promovare Comercial Economică are în vedere promovarea ofertei românești de export și atragerea de investiții canadiene în România.

În perioada ianuarie – noiembrie 2018, valoarea exporturilor românești în Canada a fost de 192,73 milioane USD, iar structura acestor exporturi au constat, în principal, în: metale comune și articole din metale comune (97,40 milioane USD), mașini și aparate electrice (35,58 milioane USD), materiale plastice (15,33 milioane USD), materiale textile (13,50 milioane USD), mobilă (6,46 milioane USD), produse farmaceutice (4,88 milioane USD) și produse alimentare (2,48 milioane USD).

Cerințele pieței canadiene includ produse din domenii precum industria aeronautică, construcții și reparații navale, confecții textile, încălțăminte, mobilă modernă sau design din lemn masiv, produse siderurgice, produse din cauciuc, articole din sticlă și ceramică, produse farmaceutice, mașini și dispozitive mecanice, instalații și piese de schimb pentru industria petrolieră, produse IT și produse alimentare.

Valoarea investițiilor celor 2.005 societăți mixte româno-canadiene înregistrate în România a fost de 145,18 milioane USD la 31.12.2018, plasând Canada pe locul 29 (imediat după Liban, dar înaintea Finlandei și Ucrainei).

În legătură cu structura și orientarea teritorială a investițiilor canadiene în România, majoritatea societăților mixte activează în domeniile: industria electronică, industria ușoară, construcții auto și piese de schimb, sectorul agro-alimentar, transporturi, construcții, confecții metalice, turism, fiind situate, în principal, în municipiul București, județele Bihor, Dolj, Bistrița-Năsăud, Brașov, Arad, Harghita, Alba, Cluj, Prahova, Sălaj și Iași.

Seminarul economic de la Montréal poate constitui o bună oportunitate de impulsionare a schimburilor comerciale bilaterale româno-canadiene, prin inițierea și dezvoltarea unor colaborări între firmele românești și cele canadiene, urmărind, îndeosebi, promovarea de produse românești noi pe piața canadiană și creșterea exporturilor României în Canada.

Dacă sunteți interesați de participarea la acest eveniment vă rugăm să ne contactați.

Banca Mondială, în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România și cu sprijinul autorităților publice subnaționale, a identificat o serie de proiecte cu impact metropolitan pentru Buzău. Cetățenii și actorii locali sunt invitați să se implice în ierarhizarea acestor proiecte prin accesarea acestui chestionar, în cadrul campaniei de consultare publică “Alege Prioritățile Orașului Tău“. Obiectivul campaniei, desfășurată în partneriat cu Urbanize Hub, îl reprezintă identificarea celor mai importante proiecte metropolitane pentru comunitate.

Vineri, 5 octombrie  2018, la sediul Consiliului Județean Buzău sala „Dimitrie Filipescu” a avut loc Conferința “Smart Start USA – soluții eficiente de finanțare pentru internaționalizarea afacerilor românești”.

Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Buzău, Camera de Comerț și Industrie a României, Academia de Studii Economice București, Fundația Laufer, împreună cu partenerii de implementare a programului Smart Start USA: Piraeus Bank, Banca Transilvania, Banca Comercială Română, Mastercard, Certsign, FNGCIMM, Fondul Român de Contragarantare.

Programul Smart Start USA urmărește finanțarea și facilitarea accesului unui număr de cel puțin 10.000 de IMM-uri și antreprenori români, anual, pe piețe internaționale, atenția principală fiind acordată pieței Statelor Unite ale Americii. Prin intermediul programului societățile comerciale cu capital românesc vor fi conectate la oportunități concrete de dezvoltare profitabilă a business-ului și de extindere a brand-urilor proprii în medii economice dinamice și competitive.

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Buzău și PROFESSIONALS BUSINESS KNOWLEDGE SRL au organizat joi 15 martie 2018 seminarul “Prezentarea noilor reglementari obligatorii privind protecția datelorcu caracter personal (G.D.P.R.)”

Începând cu 25 mai 2018, Regulamentul UE nr. 679/2016 (G.D.P.R.) se aplică pentru toate organizațiile care prelucrează date cu caracter personal.

În acest sens, am venit în sprijinul societăților buzoiene prin organizarea seminarului privind cerințele regulamentului U.E. nr. 679/2016. Au fost prezentate:

  • Principiile GDPR și terminologie;
  • Categoriile de date cu caracter personal;
  • Categoriile speciale de date cu caracter personal;
  • Drepturile persoanelor vizate;
  • Obținerea consimțământului și formele sale;
  • Drepturile și obligațiile operatorilor de date;
  • Drepturile și obligațiile persoanelor împuternicite;
  • Ofițerul de protecția datelor – roluri și responsabilități;
  • Evaluarea riscurilor privind protecția datelor;
  • Securizarea datelor cu caracter personal;
  • Evaluarea impactului asupra protecției datelor;
  • Transferul datelor personale către state și organizații internaționale;
  • Managementul incidentelor;
  • Răspundere juridica si sancțiuni;

Au participat reprezentanți de la 30 societăți comerciale buzoiene

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Buzău, în colaborare cu SYSCERT – partener internațional TÜV HESSEN Germania a organizat Seminarul  ”Noutăți ISO 9001:2015” .

Standardul cu cea mai largă aplicabilitate la nivel mondial ISO 9001 a fost completat în ediţia din 2015 cu o serie de aspecte noi: contextul organizaţiei, părţi interesate, abordarea riscului, cunoştinţeorganizaţionale, controlul proceselor, produselor şi serviciilor furnizate din exterior.

Seminarul a avut loc marți, 12 decembrie 2017, începând cu orele 10:00, la sediul CCIA Buzău, din str. Unirii, bl. 10BCD, sala de conferințe. Participarea este gratuită.

S-au abordat în mod practic conceptele noii ediții, modificările faţă de vechea ediţie ISO 9001:2008 şi a fost prezentată abordarea tranziţiei la ISO 9001:2015.

Seminarul a fost susţinut de dl. dr. Ing. Ciobanu Emil, auditor senior la organismul de certificare TUV Hessen, director la SYSCERT SRL, partener internaţional al TUV HESSEN.

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Buzău, a organizat în parteneriat cu Primăria Buzău şi dealerii buzoieni de automobile în perioada  8-12 iunie 2017, în Piaţa Dacia, SALONUL AUTO BUZĂU 2017 ediţia a XII-a.

Cel mai reprezentativ și mai atractiv eveniment auto din Buzău a beneficiat de participarea de excepție a reprezentanților unor mărci de prestigiu – Dacia, Renault, Nissan, Peugeot, Citroen, Fiat, Jeep, Alfa Romeo, Toyota, Lexus, Hyundai, Mercedes, Skoda, Volkswagen, DasWeltauto, Ford, BMW, mașini electrice și hybrid.

Evenimentul a constituit o ocazie binevenită pentru vizitatori de a testa și achiziţiona la preţuripromoţionale cele mai noi apariții ale mărcilor prezente.