American Councils for International Education anunta organizarea și desfășurarea unui program de schimb internațional finanțat de Departamentul de Stat al SUA – Programul de burse Young Transatlantic Innovation Leaders Initiative (YTILI). Programul de burse YTILI oferă o șansă tinerilor antreprenori europeni de afaceri sau sociali, inclusiv ai celor din România, de a participa la un program de dezvoltare profesională de șase săptămâni în Statele Unite, finanțat complet, în toamna anului 2024.

Programul este conceput pentru a consolida relația transatlantică, a dezvolta parteneriate durabile între antreprenorii și inovatorii din SUA și cei europeni, de a promova integrarea regională și cooperarea în Europa și de a încuraja întreprinderile europene, guvernele locale și societatea civilă să-și dezvolte ecosisteme de inovare.

  • Programul va include aproximativ 49 de antreprenori de afaceri și sociali, cu vârsta cuprinsă între 25-35 de ani, din 49 de țări eligibile din Europa, inclusiv România.
  • Participanții ideali sunt persoane care și-au început cu succes propria afacere și/sau implementează soluții inovatoare la provocările sociale actuale, folosind un model de afaceri care creează locuri de muncă și/sau generează venituri. Astfel de întreprinderi pot fi atât din categoria celor care generează profit, dar și non-profit. Participanții trebuie să aibă cel puțin doi ani de experiență la locul de muncă și să fie în prezent angajați.
  • Partea de schimb de experiență a programului YTILI se va desfășura pe parcursul a 6 săptămâni în toamna anului 2024, programată provizoriu pentru intervalul 17 septembrie – 25 octombrie 2024, va consta într-un tur de orientare și studiu de o săptămână, urmate de patru săptămâni personalizate, iar ultima săptămână se va încheia cu o perioadă de  trei zile în Washington, DC.
  • Programul va avea o componentă reciprocă, care oferă bursierilor oportunitatea de a-și invita gazdele în țara de origine a acestora pentru a implementa proiecte comune.
  • Programul este finanțat integral de Departamentul de Stat al SUA și participarea la acesta este gratuită.

Programul de burse din toamna anului 2024 Young Transatlantic Innovation Leaders Initiative (YTILI) este în prezent deschis și perioada de aplicații se va încheia pe 30 ianuarie 2024, la ora 10:00, ora Coastei de Est a SUA (Ora României -7). Link-ul către aplicație este: https://ais.americancouncils.org/ytili.

Pentru detalii referitoare la acest program, vă recomand contactarea directă a organizatorilor.

Razvan DUMITRESCU
Minister Counselor for Economic Affairs

1607 23rd Street NW, Washington, DC 20008

Cell:      +1 202 8730063
Fax:      +1 202 2324748
E-mail:  washington.economic@mae.ro
Web:    http://washington.mae.ro
YTILI Recruitment Flyer