Impactul INCOTERMS 2010 asupra contractelor comerciale
OBIECTIV
Seminarul organizat de către Institutul Bancar Român (IBR) în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) oferă o interpretare complexă a noilor reguli Incoterms® 2010 şi a impactului acestora asupra comerţului internaţional, atât la nivel macro, cât şi în relaţiile comerciale dintre firme. Condiţiile de livrare INCOTERMS sunt recunoscute şi acceptate pe plan internaţional. Ele definesc obligaţiile, riscurile şi costurile suportate de cumpărător şi de vânzător, în derularea unei tranzacţii externe/interne. Seminarul va prezenta nu numai schimbările pe care le aduce INCOTERMS® 2010, comparativ cu versiunea anterioară a INCOTERMS, dar va oferi participanţilor şi posibilitatea înţelegerii scopului, utilizării şi aplicării acestor reguli în practica comercială, cu impact asupra obligaţiilor, costurilor şi riscurilor pe care şi le asumă partenerii contractuali, pentru derularea în condiţii optime a tranzacţiei respective, în funcţie de condiţia de livrare agreată pentru o anumită tranzacţie comercială.
GRUPUL ŢINTĂ
Personal bancar din departamentele de plăţi externe, garanţii, finanţarea comerţului internaţional, juridic, front office, angajaţii din reţea care interacţionează cu clienţii IMM şi corporaţii; angajaţii companiilor care activează în departamentele operaţionale de export, import, vânzare, desfacere, marketing, juridic, financiar-contabil, precum şi firmelor de transport şi logistică, asigurătorilor, declaranţilor vamali, etc.
PUNCTE CHEIE
Identificarea celor două puncte critice în livrarea mărfurilor în comerţul internaţional:
✓ punctul unde are loc transferul riscurilor de la vânzător/exportator la cumpărător/importator („pe riscul cui circulă mărfurile?”)
✓ punctul unde are loc transferul costurilor de la vânzător/exportator la cumpărător/importator („cum are loc distribuţia costurilor?”)
CONŢINUT
• Scopul şi aplicabilitatea Incoterms
• INCOTERMS® 2010 – cum utilizăm regulile INCOTERMS
• Clasificarea condiţiilor de livrare (delimitarea responsabilităţilor şi riscurilor):
– pentru orice modalitate de transport: EXW, FCA, CPT, CIP, DAT, DAP, DDP
– pentru transportul maritim: FAS, FOB, CFR, CIF
• Regulile INCOTERMS® 2010; riscuri şi asigurare; asigurarea încărcăturii versus responsabilitatea transportatorului
• INCOTERMS® 2010 şi informaţiile legate de securitate
• Corelaţia dintre documentele comerciale furnizate conform INCOTERMS® 2010 şi modalitatea de decontare stabilită în contract (de ex: în cazul decontării prin acreditiv documentar)
• Clarificări şi exemplificări privind utilizarea corectă a condiţiilor de livrare INCOTERMS în practica comercială
Informaţiile vor fi prezentate în format POWER POINT şi transpuse într-un suport de curs tipărit.
LECTOR
Gabriela Hârţescu, Director General, Institutul Bancar Român, Doctor în Economie – specializarea Finanţe şi Preşedinte al Comitetului Triple E EFCB din cadrul European Banking&Financial Training Association (EBTN). Deţine expertiză în dezvoltarea şi implementarea sistemelor de certificare şi acreditare a programelor de formare profesională a adulţilor, experienţa sa profesională incluzând şi coordonarea unor programe recunoscute pe plan internaţional: ACCA, CFA, CIA, MBA etc. Din anul 2016 este membru al Asociaţiei Analiştilor Financiari – Bancari din România (AAFBR) şi al Chartered Institute for Securities & Investment (CISI) UK.
Este expert în domeniul finanţării comerţului internaţional, având experienţă de peste 20 de ani în training şi consultanţă în acest domeniu (plăţi externe, garanţii, surse de finanţare, etc.), fiind recunoscută pentru inovaţiile aduse în dezvoltarea şi promovarea educaţiei şi trainingului în domeniul financiar. Gabriela a activat într-o companie importantă, la dept. de import-export şi a avut ocazia să studieze „pe viu” şi partea de activitate bancară din departamentele de profil.
PERIOADA DE DESFĂSURARE
30 septembrie 2019, orele 10:00 – 17:00
Înscrierea la curs se face prin completarea fişei de înscriere. IBR va organiza cursul la sediul său, asigurând lector specializat, suport de curs, bază materială necesară şi servicii de catering.
La finalul cursului, participanţilor li se va înmâna un certificat emis de IBR şi CCIR, cu 6 credite de dezvoltare profesională continuă (CPDs).
TAXA DE PARTICIPARE: 420 lei/persoană1 – tarif standard (nu se aplică TVA)
Beneficiază de tarife speciale următoarele categorii de participanţi: Bănci: 360 lei, BNR: 315 lei 1 – 2 pers. 420 lei
Alte instituţii (IFN, companii, autorităţi publice, PFA, etc.)
3 – 6 pers. 400 lei ≥ 7 pers. 380 lei
Persoane fizice 360 lei
Studenţi/Masteranzi/Doctoranzi (fără venituri salariale)
315 lei
PERSOANĂ DE CONTACT
Dr. Emanuela Savu – Training Manager
Institutul Bancar Român, str. Negru Vodă nr. 3 Bucureşti sector 3
Tel.: 0372.394.424, Mobil: 0748.886.803, e-mail: emanuela.savu@ibr-rbi.ro

oferta curs INCOTERMS 2010 30 septembrie 2019 Tabel_Inscrieri_Programe_IBR 2019