Programul Iniţiativa pentru IMM-uri (SMEi)
Programul Iniţiativa pentru IMM-uri (SMEi) este un instrument de garantare oferit de Comisia Europeană, Fondul European de Investiţii (FEI), Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Statul Român, în vederea facilitării accesului la finanţare pentru IMM (microîntreprinderi, întreprinderi mici sau medii), dar şi pentru persoanele fizice autorizate (PFA) şi profesiunile liberale, prin implementarea instrumentului de garantare neplafonată.
Având în vedere parteneriatul deja relizat între FEI şi BRD – Groupe Société Générale în cadrul programului, procesul de obţinere a garanţiei se desfăşoară concomitent cu aprobarea creditului de către bancă. Următoarele informaţii sunt necesare pentru obţinerea unui credit pentru capital de lucru sau a unui credit pentru investiţii de la BRD, garantat prin intermediul programului menţionat:
Programul poate fi accesat de companiile care îndeplinesc cumulativ criteriile de eligibilitate, menţionate în continuare:
- sunt încadrate în categoria IMM, conform legislaţiei naţionale şi europene (< 250 de angajaţi şi înregistrează o cifră de afaceri anuală sub 50.000.000 Euro/ deţin active totale care nu depăsesc 43.000.000 Euro);
- sunt înregistrate şi îşi desfăşoară activitatea în România;
- activează în domeniile considerate transparente în cadrul schemei de ajutor de minimis;
- şi-au îndeplinit obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor de asigurări;
- respectă regula de cumul stabilită de lege privind ajutorul de minimis (maxim 200.000 Euro, echivalent în Lei, respectiv 100.000 Euro, echivalent în Lei, pentru societăţile care activează în sectorul transportului rutier);
- îndeplinesc criteriile de eligibilitate bancară pentru acordarea de credite.
Avantaje:
- garanţia FEI acoperă 60% din valoarea creditului acordat IMM;
- alte garanţii în completarea garanţiei FEI, conform normelor interne ale băncii, a căror valoare este sub nivelul solicitat de bancă în cazul unui credit standard;
- dobânzi şi comisioane reduse faţă de nivelul standard;
- credite acordate în cadrul „Iniţiativei pentru IMM” se încadrează în schema de Ajutor de minimis;
Maturitate: a) minim: 24 luni; b) maxim: 120 luni.
Valoare maximă a creditelor:
- 22.700.000 Lei (valoarea totală a facilităţilor acordate unui client, calculate la nivel de grup);
- în mod specific, pentru Programul Orizont 2020:
a) minim: 25.000 Euro (echivalent în Lei);
b) maxim: 7.500.000 Euro (echivalent în Lei).
Informaţii suplimentare referitoare la obţinerea unui credit BDR garantat din fonduri europene se pot accesa la: https://www.brd.ro/initiativa-pentru-imm .
Credite bancare similare, garantate prin instrumentul financiar Programul Iniţiativa pentru IMM, pot fi accesate şi prin Raiffeisen Bank (https://www.raiffeisen.ro/produse-si-servicii/finantare/finantare-programe-eif/initiativa-pentru-imm/ ) sau Banca Transilvania (https://www.bancatransilvania.ro/pentru-companii/imm/credite-imm/credite-poimm/ ).