Agenda saptamanii 13 – 19 mai 2013

Miercuri, 15 mai: Inaugurarea Centrului de răspuns pentru situații de urgență
Centrul de răspuns pentru situații de urgență (Emergency Response Centre – ERC) al Comisiei Europene va fi inaugurat oficial miercuri, 15 mai 2013. Acesta va permite îmbunătățirea coordonării, rapidității și eficienței răspunsului în caz de dezastre naturale sau provocate de om, atât în Europa, cât și în afara granițelor acesteia.

Funcțional 24 de ore din 24, respectiv 7 zile din 7, Centrul va monitoriza situația și va analiza aspectele legate de protecția umanitară și civilă la nivel global, permițând reacția imediată în caz de nevoie.

Context: Coordonarea răspunsului în caz de dezastre la nivelul UE a evoluat de-a lungul anilor, ca urmare a creșterii constante a numărului de cereri de asistență primite din întreaga lume. ERC are la bază o experiență de peste 10 ani în coordonarea răspunsului european în caz de dezastre.

Prin intermediul ERC, țările beneficiază de acces la ghișeul unic pentru instrumentele de protecție civilă disponibile în toate statele participante. Acesta este de fapt o platformă de comunicare, disponibilă la nivel central, între statele participante, țările afectate și experții trimiși pe teren. Orice țară lovită de o catastrofă majoră, indiferent dacă este sau nu membră a UE, poate solicita asistență prin intermediul ERC. Drept răspuns, Centrul va acorda asistență în funcție de nevoile țării respective.

Eveniment: Inaugurarea ERC va avea loc la sediul său din Bruxelles: Rue de la Loi 84-86. În data de 15 mai, ora 11.45, președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, și comisarul european pentru cooperare internațională, ajutor umanitar și reacția la situații de criză, Kristalina Georgieva, vor inaugura împreună ERC.

Un comunicat de presă (IP) și un document de referință (MEMO) vor fi făcute publice în ziua respectivă. Pagina de internet a comisarului european pentru cooperare internațională, ajutor umanitar și reacția la situații de criză, Kristalina Georgieva:

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/georgieva/index_en.htm

Pagina de internet a Direcției Generale Ajutor Umanitar și Protecție Civilă:
http://ec.europa.eu/echo/index_en.htm

Persoane de contact:
David Sharrock +32 2 296 89 09 David.Sharrock@ec.europa.eu
Irina Novakova +32 2 295 75 17 Irina.Novakova@ec.europa.eu

Miercuri, 15 mai: Mobilizarea comunității internaționale cu ocazia conferinței donatorilor pentru dezvoltarea Mali

Știre: În data de 15 mai, Uniunea Europeană, Franța și Mali organizează împreună conferința internațională a donatorilor pentru dezvoltarea Mali, care va avea loc la sediul Comitetului Regiunilor și Comitetului Economic și Social European din Bruxelles.

Scopul conferinței, la care vor participa șefi de stat și de guvern din regiune, precum și reprezentanți ai ministerelor, este acela de a mobiliza și de a coordona sprijinul acordat de întreaga comunitate internațională pentru dezvoltarea Mali. După prezentarea priorităților de dezvoltare pentru perioada
2013-2014 de către guvernul malian, Conferința va exprima sprijinul acordat strategiei de relansare a Mali, fiind consemnate angajamentele financiare ale comunității internaționale (state și instituții internaționale).

Context: Mali este țara afectată cel mai grav de criza de securitate și dezvoltare din regiunea Sahel. Instabilitatea instalată aici după lovitura de stat din martie 2012 a redus considerabil ajutorul pentru dezvoltare acordat ulterior. Stabilizarea progresivă a situației din țară și adoptarea de către autoritățile maliene, la sfârșitul lunii ianuarie 2013, a unei foi de parcurs referitoare la tranziție, menită să restabilească democrația și stabilitatea, a deschis calea către reluarea treptată a acordării ajutorului pentru dezvoltare. Pentru a răspunde nevoilor urgente ale poporului malian, este nevoie de programe de dezvoltare ambițioase, strâns coordonate între toți donatorii și autoritățile maliene. Doar o abordare integrată, cum ar fi cea propusă de Strategia UE pentru securitate și dezvoltare în Sahel, ar permite revenirea completă la ordine instituțională, reconstrucție politică și stabilitate pe termen lung în Mali.

Eveniment: Evenimentul va avea loc la sediul Comitetului Regiunilor și Comitetului Economic și Social European. Conferința va începe la ora 9.00 și se va încheia cu ceremonia de semnare a acordurilor de finanțare de către comisarul Piebalgs și ministrul Coulibaly. O conferință de presă cu președinții François Hollande, José Manuel Barroso și Dioncounda Traoré este programată pentru ora 17.00. Ministrul Laurent Fabius, Înaltul Reprezentant al UE Catherine Ashton, președintele Herman Van Rompuy, comisarul european Kristalina Georgieva și ministrul adjunct Pascal Canfin vor fi, de asemenea, prezenți la eveniment, luând cuvântul în public.

Dosarul de presă va fi disponibil în ziua respectivă:
– Comunicatul de presă va fi făcut public în cadrul conferinței de presă.

Evenimentul va fi disponibil pe EbS, după cum urmează:
– Sosirea participanților (intrare)
– Discurs de deschidere, concluzii, discurs de închidere
– Ceremonia de semnare a acordurilor de finanțare
– Conferință de presă

Surse: Întreaga conferință va fi difuzată online pe o pagină de internet ce va deveni disponibilă în curând.

Persoane de contact:
Pia Ahrenkilde Hansen +32 2 295 30 70 Pia.Ahrenkilde-Hansen@ec.europa.eu Leonor Ribeiro Da Silva +32 2 298 81 55 Leonor.Ribeiro-da-Silva@ec.europa.eu Raquel Patrício Gomes +32 2 297 48 14 Raquel-Maria.Patricio-Gomes@ec.europa.eu

Joi, 16 mai: Comisia prezintă principalele concluzii ale raportului anual RAPEX 2012

În data de 16 mai, comisarul european Tonio Borg va prezenta principalele concluzii ale raportului anual 2012, publicat în ziua respectivă, referitor la RAPEX, sistemul european de alertă rapidă pentru produsele periculoase. Concluziile raportului vor cuprinde tendințele privind numărul de produse semnalate prin intermediul sistemului, principalele categorii de produse vizate, statele membre care raportează cel mai des produse nesigure și țările de origine ale acestora.

Context: RAPEX este sistemul de alertă rapidă pentru produse periculoase al Uniunii Europene. Acesta permite comunicarea rapidă între statele membre și Comisia Europeană a informațiilor referitoare la produsele periculoase retrase de pe piața UE și/sau recuperate de la consumatori, scopul fiind acela de a împiedica sau restricționa comercializarea produselor respective pe piață. La ora actuală, sistemul numără 30 de țări participante. Este vorba despre toate statele membre ale Uniunii Europene și țările care fac parte din AELS/SEE: Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Eveniment: Ce: Conferință de presă a comisarului european pentru sănătate și protecția consumatorilor, Tonio, Borg

Imediat după conferința de presă, comisarul va vizita expoziția dedicată securității produselor, organizată în afara sălii de presă, și va răspunde eventualelor întrebări. Experții Comisiei și reprezentanții autorităților naționale vor prezenta produsele.

Când: 16 mai, ora 12.30

Unde: Sala de presă a clădirii Berlaymont din Bruxelles

Un comunicat de presă (IP) și un document de referință (MEMO) vor fi făcute publice în ziua respectivă.

Surse: Pentru informații suplimentare, accesați pagina de internet a RAPEX
http://ec.europa.eu/consumers/safety/rapex/index_en.htm

Persoane de contact:
Frédéric Vincent +32 2 298 71 66 Frederic.Vincent@ec.europa.eu
Aikaterini Apostola +32 2 298 76 24 Aikaterini.Apostola@ec.europa.eu